Doză de pesimism motivat

E lucru stabilit că nu poți să faci muzică în România. Nu poți, tocmai pentru că exact acele aspecte care ar trebui să constituie plusuri se interpun înca din faza incipituală în calea realizării tale ca „artist”.

Să zicem, de exemplu, că alegi o metodă neconvențională de a înființa o trupă în care se aglutinează în mod firesc pasiunea, personalitatea și gusturile tale anti-moderniste, având la bază un fel de răzvrătire specifică mizantropului, cu scopul unic, poate nepremeditat, de a lansa o idee, de a reda un mesaj, de a instiga la schimbare! În această ipoteză, îți dai seama că rămâi singur în fața unui grup de „prădători” efectiv goi pe dinăuntru, care trăiesc numai din fantezia momentului, care nu au nici un fel de simț al orientării și se lasă manipulați de vâltoarea imbecilității promovată cu nesaț de către „atotcunoscătorii” pseudo-muzicii de calitate, mai ales cea a timpurilor actuale. Adică tot ce poate fi mai cretin, mai comercial! Fuziuni care mai de care mai inovatoare, cică, doar că sunt lipsite de orice substanță și autenticitate. La tipul ăsta de sunete, publicul reacționează pozitiv, pentru că la urma urmei, asta e muzica generației sale, asta ascultă vecinul de la 2 și   colegele alea cool din clasă. La astfel de evenimente se strâng cei mai mulți oameni, pentru că în ultima perioadă (și de când cu facebook mai ales) apar și pozele publicate care le atestă prezența și implicit, dobândirea acelei atitudini, you know...the coolness... cu care se laudă pe la prieteni.

Adevărul e că numărul minorilor acoperă 80% cred din clientela unui local care găzduiește un concert. Ei au creat și un fenomen nou acum, în sensul în care fac abuz de pogo și zbenguială, mai ales când nu e cazul! Pentru că sunt încă în faza embrionară de a nu cunoaște încă diferența între stiluri - pentru ei orice trupă rahitică ce jonglează cu un pop-punk sau funk sau altă tâmpenie din asta transparentă merită osteneala ruperii efective și asfixierii cot la cot, bot la bot, cap în cap s.a.m.d...Chiar dacă personajele de pe scenă nu au nici un fel de atitudine sau substanță în ritmurile înflorite peste noapte, puștii veseli și animați se simt mai ceva ca în anii 70 la un concert The Germs! Wow. În afară de asta, mai sunt și oamenii maturi, cică, cum scria cineva într-o cronică lipsită de fond, care stau în spate și privesc cu seninătate show-ul mai degrabă al publicului agitat decât al celor de pe scenă.

Dar,nimic din toate astea nu mi se pare surpinzător, pentru că așa îmi explic cumva lipsa de interes când vine vorba ca tinerii să reacționeze la apelul spre o noua formă de exprimare, mai bine zis, la reasamblarea unui mecanism deja extenuat, dar care, sigur, ar putea să-i conducă și spre alte direcții, care ar putea să le deschidă noi orizonturi, noi teorii...Muzica punk e pierdută pe undeva, mutilată grotesc prin comercializare și modificare a ideologiilor, adaptată noilor curente... Dar restructurându-se și păstrându-și sensul și scopul inițial ar putea să aibă același impact și acum, mai ales că trăim vremuri de mediocritate socială, economică,culturală..Motive sunt așadar să susții un manifest, chiar dacă prin muzică și nu numai prin acțiuni stradale. Mesajul muzicii punk era practic acea lozincă, acel stimul care să-i determine pe oameni să ia atitudine. Unde sunt adepții acestui mod de gândire, acestui stil de viață neîngrădit de vicii sociale, perturbatoare, care să aibă bunul simț (adică cel firesc, necesar) de a nu alege aceeași scârnă mâncată și de alții, ci să aibă curiozitatea de a afla dacă nu știu, de a-și updata vechile concepții și teorii, de a-și crea unele noi, de a își găsi o motivație? Cine să se mai ambaleze acum, când iată, e mai simplu să trăiești după cum îți dictează moda, e mai simplu să îți accepți condiția și faptul că faci parte dintr-un sistem corupt, prăbușit, decât să i te împotrivești, e mai simplu să nu îți faci griji premature gândindu-te că în final vei rămâne sclavul unei nații îndobitocite până la refuz...Pentru că e mai simplu să zici ca muzica e doar distracție, iar adevărata culturalizare provine doar din cărți, pe care oricum nu ai de gând să le deschizi prea curând.

Sigur că nu se poate face muzică în România - e ca și cum te ridici tu,dintre toți sclavii, cu toporul în mână și te duci sa ameninți vasalul, dar nimeni nu te susține, ucigându-te, de teamă că nu vor putea face față unei schimbări atunci când vor părăsi zona lor de confort, cea de veșnic îngenunchiați.