Probabil că unele dintre cele mai frustrante și intrigante aspecte când vine vorba să-ți faci o trupă sunt următoarele:
E greu, în primul rând, să găsești oameni compatibili cu tine. Mai ales în situația des întâlnită de a apela la site-uri din astea muzicale, unde lași un mesaj pe forum și speri să îți răspundă cineva. Efectiv nu ai cum să creezi acea conexiune bazată pe încredere și compatibilitate cu o persoană pe care nu o cunoști, despre care nu ai cum să afli nimic din prima repetiție la care vă întâlniți (dacă se ajunge până acolo...), practic ți-e imposibil să ai așteptări prea mari, pentru că de cele mai multe ori ești dezamăgit. Și pentru că opțiunile sunt destul de reduse (mai ales pe plan local!), te conformezi cu cel care te contactează într-un final - (chiar dacă în altă conjunctură, ar fi, poate, ultimul om din lume cu care te-ai gândi să interacționezi) - pentru că se arată interesat de proiectul tău și este dispus să colaboreze cu tine. Desigur că o gândești, nu îți place neapărat de el, ca individ (aveți mentalități diferite, lui îi plac exact lucrurile care ție nu-ți plac și viceversa), dar o lungiți așa, un timp mai îndelungat (sau dimpotrivă), amăgindu-vă reciproc și sperând că muzica vă va apropia în timp... BULLSHIT!
Se poate sa nu se regăsească încă de la început în compozițiile tale muzicale, se poate să nu agreeze influențele tale, dar va accepta să mai continue un timp, să capete experiență, să depășească măcar cu un grad statutul de diletant, iar asta se întâmplă adeseori în ceea ce-i privește pe liceeni care au chef de cântat, dar au nevoie de acea „simulare”, care sa-i ajute să devină mai populari în rândul prietenilor, în societate, în general, folosindu-se nonșalant de tine, cu tot cu proiectul tău. De asta te-a și contactat, pentru că așa cum ziceam mai sus, opțiunile sunt minimizate de la o zi la alta, și pentru unii e o oportunitate să „iasă în lume” prin prisma imaginii de debut din cadrul unei trupe, să zicem, mai
controversate. Deci nu te aștepta la minuni, mai ales pentru ca la acest gen de
embrioni DA înseamnă de fapt NU și invers, NU, normal că nu mă interesează criticile lumii, de fapt, se traduce prin, BA mă deranjează, chiar nu aș vrea să îmi stric imaginea în rândul prietenilor și a lumii, dar o să mă arăt indiferent, să nu dau dovadă de slăbiciune. Chiar dacă la început ai sperat că veți ajunge să fiți și prieteni, și colegi de trupă - e non-sens, așa ceva rar există. Cel mai probabil, după un număr infim de concerte, el se va deplasa către alte orizonturi, iar tu vei ajunge de unde ai plecat.
Să te implici în mai multe trupe în același timp. Să treci de la un instrument la altul. Să oscilezi între genuri muzicale total contradictorii, în speranța că îți dublezi nr de fani, de concerte sau sumele de bani. Dar asta nu dovedește ce multitalentat ești, ci dimpotrivă , în opinia mea, mi se pare o lipsă totală de instinct și orientare, pentru că te lași purtat de val, privești muzica strict ca pe un job sau o chestiune de hobby temporar. Iar dacă tu ai impresia că în felul ăsta îți asiguri cumva spatele și ai un plan B în caz de nereușită cu una din trupele în care activezi, mi se pare mai degrabă o strategie lipsită de tact și de inspirație - înseamnă că nu ești dedicat în totalitate niciunui proiect și nu ai șansa să evoluezi, pentru că nu ai pic de personalitate sau stil.
Să nu faci din muzică o prioritate. Sigur, în fond s-a mai discutat în nenumărate rânduri despre lacunele din spațiul muzical din România, despre dificultatea de a obține satisfacții reale sau de lungă durată etc., și de asta nici nu prea merită să te implici, dar asta nu trebuie să îți influențeze traiectoria. Așadar, dacă faci muzică din fantezie, din plictiseală, nu vii la repetiții, nu comunici cu ceilalți membri din trupă, ești inactiv (dar vrei concerte și bani și fani...), atunci lasă-te și orientează-te spre altceva.
Dar în continuare se pare că susținerea din partea organizatorilor, a promoterilor, a reporterilor se revarsă, culmea, asupra nulităților din „industria underground”, astfel, pe afișe observ unele nume tâmpite ale unor trupe ce nu au repertorii proprii, dar își culeg bis-uri la fiecare concert de la prieteni, pentru că OMFG, IT S A RED HOT CHILLI PEPPERS COVER, sa zicem, iar cuvintele de laudă par să nu se mai termine. Dar poate că acești „non-artiști” imberbi cu pretenții nefondate de emancipare se vor izbi odată și odată de zidul realității. Este timpul pentru o schimbare. Până când să ne mințim la nesfârșit?
Sa-ți faci o trupă nu e complicat, dacă gândirea ți-e limitată și accepți cu facilitate compromisuri, dacă te plimbi mândru cu nasul maro peste tot și te înțelegi bine cu toată lumea, mergi prin cluburi, socializezi, asculți porcarii și fumezi etnobotanice, ai șanse să îți găsești membri mult mai ușor, nu dai importanță neimplicării lor totale în trupă, pentru că nici pentru tine nu e mai mult decât un hobby, și chiar vei învăța și acordurile de baza la chitară sa poți cânta și cu alții, tot de fantezie, iar lumea la concerte va veni garantat, pentru că ai o reputație pe facebook. :)) În sfârșit, ce pentru mine e repugnant, pentru alții e un stil de viață - iar ceea ce pe mine mă dezamăgește, pe ceilalți îi mulțumește din plin.
