duminică, 21 noiembrie 2010

Anomalii - Joey Goebel



Romanul trateaza un subiect controversat - ambitia a cinci indivizi,care,odata uniti intr-un proiect muzical,cauta sa isi manifeste repulsia fata de prostia oamenilor care populeaza fara rost aceasta planeta,niste "umanoizi" conectati la acelasi creier mecanic.

Structurat intr-un mod ingenios,romanul se imparte in fragmente ce reprezinta marturiile personale si subiective ale personajelor implicate in actiune,atat cele principale,cat si ale figurantilor.
Facem cunostinta inca de la inceput cu liderul formatiei "Anomalii",pe numele sau Luster,un afro-american nonconformist,cu gandire filosofica,cu deosebita placere pentru cantat,facand din aceasta scopul ambitiei lui de a-si depasi conditia - aceea de a fi fratele unor traficanti de droguri,traind intr-un ghetou atipic,framantat de probleme financiare si de suspiciunile aproape acuzatorii ale politiei locale.Luster stie ca nu este la fel ca fratii sai,de aceea cauta sa isi formeze propria gasca,departe de conflicte armate si bani murdari.
Se imprieteneste cu Opal,personaj feminin aflat la varsta a treia,dar cu o tinerete sufleteasca desavarsita,ce se manifesta direct prin tinuta,atitudine,limbaj.O "varstica adolescenta",care descopera cu intarziere gustul dulce al rebeliunii,al sentimentului de a fi diferit,al placerii de a purta un tricou cu Sex Pistols. In plus,se pricepe chiar bine la chitara electrica,ceea ce ii sugereaza infiintarea unei trupa de rock. Ea este practic initiatoarea formatiei "Anomalii".
Ember
este o "ciudatenie"de 8 ani,o fetita cu chip dragalas,tradat insa de actiunile diavolesti in care se implica.Fiind data in grija lui Opal de catre parintii sai,acestia fiind prea ocupati pentru a se ocupa ei insisi de educatia fetitei lor,Ember adopta atitudinea rebela a batranei,imbracandu-se indraznet,ascultand muzica punk-rock si tratandu-i pe oameni ca pe dusmani de moarte.Dar cunoscandu-i pe ceilalti,se imprieteneste cu ei,considerandu-i singurele persoane demne de aprecierea sa si va vedea in ei o familiea adoptiva.Invata rapid sa cante la bass,prin urmare,ocupa si ea un loc in formatie.
La tobe o gasim pe incantatoarea Aurora,o pustoaica aflata in ultimul an al adolescentei.Avand o aparitie atat de seducatoare,incingand involuntar spiritele atator barbati,si asta numai datorita felului in care arata,Aurora se hotaraste sa-i pacaleasca pe toti,aparand in public intr-un umil scaun cu rotile.Dar chiar si asa,mintile bolnave ale barbatilor nu vor putea fi spalate,iar ea isi da seama ca va reprezenta oricum tinta fanteziilor lor,de aceea renunta.Desi tatal sau este preot,Aurora adopta atitudinea satanistei,dar numai pentru un timp,realizand ulterior ca nu o mai reprezinta. In acea perioada "demonica",ea activa ca dansatoare intr-un club - o deranja cand era etichetata drept stripteusa - ce facea ea se numea "arta de scena".Dar cei care au inteles-o,in fine,au fost bineinteles,tovarasii ei de trupa,devenindu-i in scurt timp prieteni adevarati.
La clape,facem cunostinta cu Ray,originar din Irak,care a venit in America cu un scop.Acela de a-si cere scuze in persoana celui pe care l-a impuscat accidental in Razboiul din Golf. Ii intalneste pe cei patru ciudati si se identifica atat de bine cu ei,incat se implica instantaneu in proiectul lor muzical.Sotia sa nu e prea fericita cu decizia de a se fi mutat pe taramul american,de aceea incearca sa-l convinga de cate ori are ocazia ca ar fi mai bine ca,impreuna cu fiul lor,sa se intoarca in tara natala.Dar Ray stie,la fel ca si Luster,Opal,Ember si Aurora,ca inainte de a lua vreo decizie importanta,trebuie sa cante pe scena.
La concert insa,se petrec evenimente neprevazute.Ray este impuscat de insusi cel caruia voia sa ii ceara iertare,ceea ce a si reusit,de altfel,obtinand insa o iertare falsa;in final,se intoarce in tara sa,de unde nu va mai relua legatura ce prietenii sai niciodata. Nu pentru ca n-ar vrea,ci pentru ca sotia sa va avea grija sa nu fie posibila nici o forma de corespondenta.Luster este arestat pe nedrept,acuzat de detinere de droguri.Acesta isi accepta soarta,in favoarea adevaratei vinovate,Ember,care furase pe ascuns o punga cu cocaina de la fratii lui Luster si pe care Opal o ascunsese de teama intr-un amplificator.Ember este dusa la un camin de copii,unde isi va petrece timpul facandu-le viata un cosmar colegelor ei de camera si asistentelor.Opal are sansa de a aparea la televizor,insa nu in sensul in care si-ar fi dorit,acela de a fi admirata de sute de oameni,poate,ci alaturi de noul ei sot,un tanar de 29 de ani,invitati amandoi la talk-show-uri diluate,in goana dupa audienta.Aurora decide sa se converteasca la credinta vesnica,alegand asadar sa devina calugarita.Cu toate ca tatal sau a fugit de acasa cu o prostituata mai tanara cu 30 de ani decat el.
Finalul e oarecum neprevazut,nu te-ai astepta ca o formatie ce pare sa se apropie cu pasi repezi de tinta pe care si-a propus-o - sa se destrame atat de subit si prostesc,din cauza unor conjuncturi nefaste si a interventiilor unor minti diabolice.

Acest roman descrie la modul cel mai realist cum cei care nu deranjeaza cu nimic,ci doar cauta sa isi atinga un scop,prin arta,prin muzica,doar pentru singurul fapt ca infatisarea lor apare drept ciudata,iesita din comun,si pentru ca fac parte,nevoit,din anumite anturaje suspecte,acesti oameni vor fi primii judecati,condamnati,impuscati.Aceasta nedreptate nu are sanse de abolire,intrucat "umanoizii" au ajuns la putere si astfel guverneaza intreaga populatie la acelasi nivel de prostie,incultura,ignoranta.toti oamenii sunt la fel.putini sunt cei care au curajul sa protesteze pentru ceea ce ii scoate din drepturi.si chiar daca de cele mai multe ori,protestele lor nu ajung la rezultate formidabile,importanta este taria de caracter si dorinta desavarsita de a evada din valtoarea poluata de oameni identici.Aceasta este adevarata atitudine punk,sa cauti orice mijloace prin care sa iti expui parerea,sa inlaturi nedreptatile,de orice fel,sa cauti acea suprafata virgina inca de pasii infecti ai dictatorilor.Si pe parcursul intregii carti,sunt remarcabile replicile suculente oferite de fiecare dintre ce 5 componenti ai trupei,ei vor sti ca in ciuda faptului ca drumurile li s-au paralelizat,cu puterea mintii vor putea ajunge mereu in acelasi punct.isi vor aminti toti odata de vremurile in care compuneau muzica originala de calitate,in stilul lor unic de power-pop new wave heavy metal punk rock.Iar ca povestea vietii lor a capatat cea mai intensa culoare in perioada in care s-au implicat neconditionat in "Anomalii",iata,un nume deloc ales la intamplare,un nume simplu pentru mintile simple.Fiindca pentru privitorii de rand,critici si judecatori,pentru "umanoizii" conectati la acelasi creier mecanic ei au fost intotdeauna niste biete "anomalii";au acceptat sa ii strige asa,datorita simplitatii numelui.E ca si cum membrii acestei trupe le-ar fi citit gandurile.E ca si cum si-ar fi facut o auto-descriere bazata pe imaginatia lor limitata.E ca si cum i-ar fi facut prosti in fata,iar ei nu ar fi ripostat,stiind cat sunt de prosti.



They laugh at me because I'm different.I laugh at them because they're all the same.

The U-MEN (figure them out!!)

The U-Men were a Seattle-based post-punk band active in the early to late 1980s. They toured extensively across America and even had a song by the Butthole Surfers named in their honor. Their musically "dirty" sound was a forerunner for the later grunge bands to come out of Seattle.


Fronted by the enigmatic vocalist John Bigley, the U-Men (whose members also included Tom Price, Charlie "Chaz" Ryan, Robin Buchan, Jim Tillman, Tom Hazelmyer and later Tony "Tone Deaf" Ransom) pioneered their own unique brand of alternative rock which could best be described as "swamp-o'-billy". Together with Northwest contemporaries Girl Trouble, the U-Men emerged to fill the void left some 16 years previous with the disappearance of Northwest garage rock legends The Sonics, The Wailers, and The Ventures. They updated this traditional Northwest sound with more modern punk rock and post-punk influences most notably The Cramps and Nick Cave's original group The Birthday Party.

Largely through word of mouth, rumor, showmanship and the occasional alcohol inspired dust up, the U-Men quickly acquired a dedicated cult following and well deserved reputation for mayhem, both on and off the stage. Perhaps their most legendary antic was when Bigley set the front of the Seattle Center Mural Amphitheater stage on fire during a Bumbershoot festival performance, and the band played on.
The U-Men were managed at different times by Susan Silver (who later went on to marry Chris Cornell and manage Soundgarden, Screaming Trees and Alice in Chains), Bruce Pavitt (co-owner of Bombshelter Records, pre-dating his Sub Pop Records foray into vinyl), and Seattle's legendary punk art gallery tastemaker, Larry Reid.

Through it all, the U-Men managed to survive largely intact (the exception being bass players) until early 1989 when the core of the group (John, Charlie, and Tom) decided that the experiment had run its course.
Tom Price moved on to form Gas Huffer, and also play in supergroup The Monkeywrench, while John and Charlie would co-found The Crows. Jim Tillman, whose work with the band included the self-titled e.p. "The U-Men" (1984), the indie classic "Stop Spinning" (1985), and the "Deep Six" compilation (1986) track "They" resurfaced to play bass for various other local bands most notably Love Battery. Tom Hazelmyer who had briefly considered the idea of relocating to Seattle join the band in Tillman's absence, chose instead to remain in his hometown of Minneapolis (performing live just once with the band when they opened for Big Black at the Showbox Theater in March 1987) to promote his record company (Amphetamine Reptile Records) and band, Halo of Flies. The last member of the group, 19-year-old Tony "Tone Deaf" Ransom, who in his short stint with the band managed to appear on the single "Freezebomb"/"That's Wild About Jack" (1987), the album "Step On A Bug" (1988), and the "Dope,Guns,and Fucking In The Streets Vol. 1" compilation track "Bad Little Woman" (1988), would disappear from the local music scene entirely, relocating to (as speculation would have it) Anchorage, Alaska.

John Bigley - vocals
Tom Price - guitar
Robin Buchan - bass (1981–1982)
Charlie Ryan - drums
Jim Tillman - bass (1982–1986)
Tom Hazelmyer - bass (1987)
Tony Ransom - bass (July 1987-1989)

Albums 

Step On A Bug (Black Label Records, 1988). 

Solid Action (compilation) (Chuckie-Boy Records, 2000).

(source: http://en.wikipedia.org/wiki/The_U-Men)